10.2 C
Târgu Jiu
marți, 5 mai 2026 @ 7:57

Comisia Juridică din Senat: Sancțiuni drastice pentru dezvoltatorii imobiliari care își vor înșela clienții! Ce transmite senatorul Rujan

Data:

Distribuie știrea pe:

Marți a avut loc la Parlament ședința Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei pentru administrație din cadrul Senatului României. În acest cadru a fost dezbătută și adoptată propunerea legislativă a coaliției de guvernare pentru stabilirea condițiilor în care se vor realiza dezvoltări imobiliare și modalitățile în care vor fi protejați cumpărătorii de apartamente, care încheie promisiuni de vânzare-cumpărare, de activitățile nelegale ale unor dezvoltatori.

Ședința a fost prezidată de către senatorul Ion Cristinel Rujan, președintele Comisiei Juridice, care a prezentat modificările legislative ce vor face imposibile situații juridice, similare cazului Nordis, care să afecteze cumpărătorii de bună-credință.

Astfel, modificările, potrivit senatorului PSD de Gorj, cuprind urmatoarele: promisiunile de vânzare-cumpărare vor fi încheiate numai în formă autentică și vor fi înscrise în cartea funciară, astfel încât dezvoltatorii nu vor mai putea încheia un act similar pentru același apartament; autorizația de construire și planul tehnic de preapartamentare vor fi înscrise în cartea funciară, dezvoltatorii imobiliari nemaiputând modifica poziția din proiect a apartamentului promis cumpărătorului; avansul pe care îl poate solicita un dezvoltator este limitat la 15% din preț la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, cu posibilitatea cuprinderii în actul de promisiune a unor avansuri condiționate de finalizarea și recepționarea parțială a unor etape de execuție, de 25% din preț la finalizarea structurii de rezistență și de 25% la finalizarea instalațiilor imobilului; sumele de bani plătite ca avans de către promitentul cumpărător vor putea fi cheltuite numai pentru edificarea imobilului în care se află apartamentul cuprins în promisiunea de vânzare-cumpărare. Nerespectarea acestei obligații atrage sancționarea dezvoltatorului imobiliar cu amendă de 1% din cifra de afaceri a societății din anul precedent.

În caz de intrare în insolvență a dezvoltatorului imobiliar promitenții cumpărători vor fi considerați creditori privilegiați și vor fi pe prima poziție în tabloul creditorilor, în procedura de recuperarea banilor, alături de statul român, s-a stabilit în ședința celor două comisii ale Senatului.

Proiectul va ajunge zilele următoare la vot în Senat. Camerei Deputaţilor este for decizional.

Scandalul provocat de Nordis schimbă astfel legea. Parlamentarii au iniţiat o serie de modificări menite să protejeze clienţii de ţepele dezvoltatorilor imobiliari.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

ULTIMELE ARTICOLE

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...