Foto: Două victime, în accidentul de la Pișteștii din Deal! Mașina în care se aflau cei doi pasageri a dat direct în parapet

Data:

Distribuie știrea pe:

Accidentul rutier, cu victime,  a avut loc, înainte de ora 17.00, pe raza comunei Scoarța, la Pișteștii din Deal.

„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Scoarța, satul Pișteștii din Deal în care a fost implicat un autoturism care a lovit parapetul si s-a răsturnat. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum si un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj care au constatat că în urma accidentului au rezultat 2 victime de sex masculin, pasagere in autoturism”, a transmis Biroul de Presă al ISU Gorj.

Cei doi bărbați nu au fost încarcerați, au fost conștienți, cooperanți, au primit primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Tg-Jiu pentru investigații medicale suplimentare.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni,...

Primăria Motru va avea propriul parc fitovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis astăzi oficial! Ce au spus autoritățile prezente la eveniment

Originalitate, la Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis, oficial, astăzi în municipiu, pe esplanada stadionului “Constantina Diță”!...

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni, l-a avariat și abandonat la Scoarța! Polițiștii din cadrul Poliției...

Primăria Motru va avea propriul parc fitovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va reduce considerabil cheltuielile la energia electrică, cheltuieli determinate iluminatul...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente naturale, obiecte de decor, jucării, obiecte vestimentare realizate de...

Primăria Târgu Jiu anunță restricții de circulație în municipiu pe 24 octombrie

Restricții de circulație în municipiul Târgu Jiu! La data de 24 octombrie 2026, în intervalul orar 12:45–14:15, circulația rutieră...

127 de meșteșugari și artizani participă la Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri de la Târgu Jiu

Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri se deschide mâine la Târgu Jiu: 127 de meșteșugari și artizani participă...

Spațiu adecvat pentru echipa comunitară integrată de la Godinești

O firmă din Tismana se va ocupa de amenajarea și dotarea spațiului de lucru al echipei comunitare integrate...

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...