8.6 C
Târgu Jiu
duminică, 3 mai 2026 @ 0:19

Incendiu la locuința unei nonagenare din Arcani

Data:

Distribuie știrea pe:

Incendiul a izbucnit, ieri, la o casă în comuna Arcani. Aceasta îi aparține Ioanei Bîcoi, în vârstă de 90 de ani. Femeia nu era acasă, fiind la fiica ei la Târgu Jiu. 

“La data de 16 februarie 2025, în jurul orei 09:30, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la o casă în comuna Arcani, satul Arcani”, anunță ISU Gorj.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta generalizat la construcție, cu posibilitate de propagare la construcțiile aflate în imediata apropiere. Ulterior, pentru eficientizarea intervenției, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere cu apă și spumă.

“Colegii noștri au intervenit eficient pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze efectele acestuia și să salveze construcțiile învecinate.Din fericire, nu au fost înregistrate victime, cauza probabilă de producere a incendiului fiind un scurtcircuit electric”, transmite ISU.

 

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care...

ULTIMELE ARTICOLE

Padeșul, de astăzi, pe harta serviciilor Iridex Group Salubrizare

Începând cu data de 1 mai 2026, operatorul Iridex Group Salubrizare preia serviciul de colectare a deșeurilor menajere...

Plopșoru: Acțiune de informare a Serviciului pentru Protecția Animalelor Aflate în Pericol

Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, din cadrul Consiliul Județean Gorj, a început acțiunea de informare în...

Buget de 2 milioane lei pentru cetățeni la Târgu Jiu! Primăria pregătește proiecte prin bugetare participativă

Primăria Municipiului Târgu Jiu a organizat o dezbatere publică online privind proiectul de buget pentru anul 2026, în...

Marcel Romanescu: “Pregătim orașul pentru sezonul cald!”. Fântâni arteziene muzicale, în centrul municipiului

Lucrările efectuate în centrul municipiului Târgu Jiu, unele care au creat disconfort, încep să se vadă. Așa că...

Restricții de trafic pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu pe durata lucrărilor

Lucrările de reabilitare a carosabilului continuă pe strada 1 Decembrie 1918, începând cu 20 aprilie 2026, pe tronsonul...

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...