Hoții s-au întors după pradă: 28 de saci cu tuburi de alamă, sustrași de la UM Sadu!

Data:

Distribuie știrea pe:

La data de 27 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați de un bărbat, domiciliat în comuna Mușetești, cu privire la faptul că, în timpul nopții, persoane necunoscute au pătruns, prin forțarea lacătului de la ușa de acces, într-o magazie situată în perimetrul uzinei din orașul Bumbești Jiu, de unde au sustras 28 de saci cu tuburi din alamă. Tuburile de alamă reprezentau materie primă pentru confecționarea de produse.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au efectuat cercetarea locului faptei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat.

În urma continuării cercetarilor, polițiștii din Bumbești Jiu au identificat doi bărbați, de 34 și 35 de ani, din orașul Vulcan, respectiv Aninoasa, județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea faptei.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 27.01.2025, în jurul orelor 01.00, cei doi, prin forțarea lacătului de la ușa de acces, ar fi sustars bunurile în cauză și le-ar fi abandonat în albia Pârâului Sadu, iar în seara de 28.01.2025, ora 20.30, au revenit la locul respectiv, pentru a ridica bunurile sustrase, moment în care au fost identificați de polițiști.

Față de cei doi s-a luat măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 ore și introducerii în arestul IPJ Gorj, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...