Primăria Rovinari a primit finanțarea necesară pentru realizarea unui parc fotovoltaic pe raza localității.
“La sediul Ministerului Energiei, în prezența domnului Ministru al Energiei, Sebastian Burduja, am semnat Contractul de finanțare aferent Cererii de finanțare depuse în cadrul apelului: Fondul pentru modernizare/ Program-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice. Astfel, în curând, orașul Rovinari va avea propriul parc fotovoltaic. Valoarea proiectului este de aproximativ 3.407.075,58 lei, iar pe lângă economia generată la bugetul local prin producția de energie pentru autoconsum (câteva sute de mii de lei anual), va duce și la scăderea amprentei de mediu asociată consumului anual de energie electrica cu minim 95%. Pentru această reușită și pentru cât de repede s-au mișcat lucrurile, adresez mulțumiri speciale domnului Ministru al Energiei, Sebastian Burduja, precum și gorjenilor noștri, domnul Constantin Saragea, Secretarul General al Ministerului Energiei și domnul Eugen Botoarcă, director executiv în cadrul Distribuție Oltenia.”, a transmis primarul orașului Rovinari, Robert Filip.