Dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale, este un proiect al administrației locale din Alimpești, care are o valoare de 34.539.346 lei.
Proiectul a fost depus pentru finanțare pe Anghel Saligny, anunță primarul Victor Drăgulescu și se așteaptă acum aprobare pentru demararea acestuia. Rețeaua de gaze se va întinde pe o suprafață de 40 de km.
De altfel, noua magistrală de gaze naturale va traversa județul Gorj prin patru localități, inclusiv Alimpești. Pentru asta, proprietarii de terenuri pe unde va trece conducta principală vor fi despăgubiți. Conducta principală de gaze va fi realizată de Transgaz Mediaș, de la Tetila și până la Râmnicu Vâlcea, trecând prin șapte localități din județul Vâlcea și patru din Gorj. UAT Alimpești este partener cu restul localităților în acest proiect de anvergură.